Monografie

Unul dintre satele foarte vechi din zonă despre ale cărui începuturi furnizează informaţii un „Suret de un ispisoc sârbesc de la Alexandru vodă”, care întăreşte lui Vlad Adiş pentru dreaptă şi credincioasă slujbă sate şi locuri de sate între care: „… şi, pe Vălhouţi, la Glod, unde au fost giude Iacăci, şi Glod[1] Ciorbă, tij pe Vălhouţi, şi, pe gura Drăsăsovăi, la Fântână, tij pe Vălhouţi, şi pe Borodance, unde au fost Ciorbă…”[2], 10 aprilie 1430 - 1431.

Documentul indică persoana de la al cărui nume este derivat numele aşezării, Vlad Aldiş, cu ajutorul sufixului „-eni”, precizând că anterior aici au fost două aşezări: a lui Iacăci şi a lui Ciorbă. La data documentului Vlad Aldiş avea casa la Pătrăuţi iar Ciorbă a fost pe Borodance (la Şendriceni).

Satul a fost tipic răzeşesc, moşia s-a împărţit succesiv urmaşilor stăpânului care a primit suretul domnesc, cum rezultă din documentul dat de Ieremia Movilă voievod în 1605, când „… întăreşte lui Gherman vătaf a şasea parte din jumătatea de sus a satului Adăşeni,…, cumpărată cu 300 zloţi tătăreşti de la Varvara, fiica lui Matei, nepoata lui Vlad Adiş,…”[3].

Moşia se desface în proprietăţi mici şi multe, apoi se reface, când unii stăpâni cumpără succesiv părţi de la stăpâni diferiţi.

Documentele menţionează un număr mare de stăpâni la Adăşeni dar, se pare că satul a cunoscut o dezvoltare lentă sau poate şi depopulări, în anumite perioade, căci la împroprietărirea din 1919-1922, când moşia era în stăpânirea fraţilor Cristea şi Emanoil Ciomac, primesc aici pământ şi locuitori din satele Conceşti, Darabani, Păltiniş, Suharău, Teioasa, din apropiere dar şi din satele Târnauca, Tureatca, Zamostea etc., care s-au stabilit ulterior aici.

Cel dintâi locaş de biserică menţionat este construit în anul 1837, din bârne de lemn, probabil de către stăpânul de atunci al moşiei, pitarul Ilie Ciolac, cu hramul „Sf. Mare Mucenic Dimitrie” iar fraţii Iordache şi Costache Ciolac au construit biserica cu zid de cărămidă în anul 1865, cu hramul „Sf. Proroc Ilie Tesviteanul” şi vechea biserică din lemn a fost transferată la Dîngeni[4]. În anul 1878 se adaugă bisericii coridorul, cu zid din cărămidă, de către Gh. Cobzac. Când s-a construit cea dintâi biserică, nu putem răspunde, dar la 11 noiembrie 1708 la Adăşeni era „popa Irimia…”. În jurul anului 1900 biserica stăpânea 17 fălci (24,30 ha) teren.

Preoţi slujitori: Th. Buche, Gh. Ştefănescu, diacon Ioan Banu[5], Gh. Ionescu, V. Teodorescu, Ştefănescu, Odorel Opărică, Amălinei, Galer, Victor Popuţoaia, Dumitriu, Sofian, V: Chelasie, Gorea, I. Grosu, Gh. Meleşteanu.

La 18 ianuarie 1867 se cerea numirea unui învăţător la şcoala din Adăşeni[6]. Dacă şi-a început activitatea această şcoală sau nu, nu putem răspunde. Menţiuni mai târzii afirmă că şcoala s-a înfiinţat în anul 1891 şi a funcţionat în casele unor săteni: Ilie Câşlaru, cu învăţătorul preotul V. Teodorescu, apoi în casele lui Ion Bucovineanu şi Zamfir Mihalache iar din anul 1907 începe construcţia localului propriu pentru şcoală, pentru care Garabet Ciolac dă 20 prăjini - loc de şcoală, unele materiale şi o parte din banii necesari. Acest local avea două săli de clasă, cancelarie şi două camere mici, locuinţa învăţătorului[7].

În anul 1961 se dă în folosinţă un local nou de şcoală cu patru săli de clasă, cancelarie şi laboratoare.